Negură Bunget este o formaţie românească de black metal. A fost înfiinţată sub numele de Wiccan Rede la sfârşitul anului 1994, în formulă duo (Hupogrammos Disciple şi Negru). În luna noiembrie a aceluiaşi an au înregistrat primul lor demo, From Transylvanian Forest.
Albumul de debut Zîrnindu-să, lansat către sfârşitul lui 1996, aduce schimbarea numelui trupei în cel actual şi cristalizarea unei ideologii specifice. Următorul album a apărut în 1998, sub titlul de Sala Molksa. Odată cu acesta, trupa l-a cooptat pe cel de-al treilea membru oficial, Spurcatu. Are loc prima lor apariţie pe o scenă din străinătate, la festivalul Open Hell din Volyne (Cehia), iar în 2000 au lansat Măiastru Sfetnic, cel de-al treilea album. Popularitatea lor în mediul underground a crescut, astfel încât au avut parte de alte concerte în România şi ţările învecinate (Serbia, Ungaria), precum şi de un contract cu Code666 Records, o casă de discuri din Italia.
Discografia:
* From Transilvanian Forests, 1995 (demo)
* Zîrnindu-să, 1996
* Sala Molksa, 1998 (MLP)
* Măiastru Sfetnic, 2000
* 'N Crugu Bradului, 2002
* Negura Bunget Box, 2004 (box set)
* Inarborat Kosmos, 2005 (EP)
* Om - 2006
www.negurabunget.com
www.myspace.com/negurabunget